Cât costă un om?
sau cum elitele tech redefinesc valoarea umană
Sam Altman, CEO-ul OpenAI, a stat recent pe o scenă în New Delhi și a făcut un calcul aparent simplu: antrenarea unui om costă mai multă energie decât antrenarea unui AI.
“Durează 20 de ani de viață și toată mâncarea pe care o mănânci în acea perioadă înainte să devii inteligent”, a spus el. “Și nu doar atât - a fost nevoie de evoluția celor 100 de miliarde de oameni care au trăit vreodată, care au învățat să nu fie mâncați de prădători, care au descoperit știința, pentru a te produce pe tine.”
Implicația era clară: dacă măsori costul total al dezvoltării umane, AI devine competitiv. Poate chiar superior.
Am stat să mă gândesc la asta și am făcut propriul calcul. Pentru mine.
Cât am costat eu?
Aproximativ 2.000 de calorii pe zi. Înmulțit cu 365 de zile pe an. Înmulțit cu 35 de ani de viață. Rezultatul: aproximativ 25 de milioane de calorii. Asta e doar mâncarea.
Mai adaugă încălzirea,o casă consumă în medie în jur de 15.000 kWh pe an. Împarte la numărul de persoane din casă. Adaugă transportul - benzină, trenuri, electricitate. Haine, cărți, electronice, internet. Educație - grădiniță, școală, poate facultate. Plus toate resursele pe care le-au consumat părinții mei ca să mă crească.
Dacă adun tot, probabil ajung la sute de mii de euro și milioane de kilowați de energie.
ROI-ul? Discutabil.
Sunt fotograf. Scriu pe Substack. Am un copil. Nu am inventat nimic revoluționar, nu am rezolvat probleme globale, nu am contribuit semnificativ la PIB-ul mondial.
Din perspectiva calculului lui Altman, sunt probabil o investiție energetică mediocră.
ChatGPT, pe de altă parte, a fost antrenat în câteva luni. Costul energetic estimat al antrenării unor modele mari este de ordinul zecilor de milioane de dolari. Mult, dar nesemnificativ comparativ cu costul cumulat al creșterii a miliarde de oameni. În plus, produce output constant, scalabil, măsurabil.
Pe hârtie, calculul lui Altman pare logic.
Problema e că nu e doar un calcul. Este o redefinire a ceea ce înseamnă valoare umană.
În Putere și Progres, economiștii Daron Acemoglu și Simon Johnson arată că, de-a lungul istoriei, elitele tehnologice au definit “progresul” în termeni care le favorizează. Nu neapărat din răutate, ci pentru că cine controlează tehnologia ajunge să controleze și narațiunea despre ce înseamnă eficiență, productivitate sau valoare.
În Revoluția Industrială, progresul însemna fabrici mai mari și producție mai rapidă. Consecința a fost că muncitorii au devenit piese interschimbabile într-un sistem optimizat pentru productivitate.
În epoca algoritmilor, progresul începe să fie definit prin optimizare, scalabilitate și eficiență măsurabilă.
Într-un astfel de cadru, oamenii devin ușor de descris ca fiind “costisitori”. Nu pentru că ar consuma mai mult decât înainte, ci pentru că standardul de comparație s-a schimbat.
Altman nu face doar o observație tehnică atunci când compară oamenii cu AI. Mută subtil cadrul de evaluare: dacă valoarea se măsoară în energie și output scalabil, atunci mașinile câștigă inevitabil.
Iar dacă mașinile câștigă inevitabil, înlocuirea oamenilor nu mai pare doar eficientă. Începe să pară inevitabilă.
Dar calculul are o problemă fundamentală.
Părinții mei au investit două decenii din viața lor în mine. Timp, energie, bani, răbdare. Nu pentru că eram o “investiție energetică bună”, ci pentru că așa funcționează societățile umane. Creștem copii fără să calculăm ROI-ul.
Acum investesc și eu în copilul meu. Îl duc la taekwondo, îi citesc seara, îi explic lucruri pe care nu le înțelege încă. Nu pentru că știu ce va produce peste 20 de ani. Ci pentru că este copilul meu.
ChatGPT produce text la cerere. Eu produc relații, experiențe, memorie, atașament, idei imperfecte, uneori bune, uneori mediocre.
Cine decide care dintre acestea valorează mai mult?
Nu fizica. Nu matematica. Ci cine definește criteriile de evaluare.
Dacă accepți ideea că oamenii trebuie evaluați energetic, atunci inevitabil apar și concluziile: educația devine “ineficientă”, creșterea copiilor devine un cost, iar oamenii trebuie să-și justifice existența prin productivitate măsurabilă.
Nu pentru că ar fi adevărat. Ci pentru că cineva a decis că acesta este modul corect de a calcula.
Acemoglu și Johnson avertizează că tehnologia nu este niciodată neutră. Beneficiile ei depind de cine controlează direcția în care este folosită.
În secolul XIX, industrialii au numit fabricile “progres”. Și aveau dreptate - dar progresul era în primul rând al lor.
Astăzi, giganții tech spun că AI este progres. Și probabil că au dreptate și de data aceasta. Dar întrebarea rămâne aceeași: progres pentru cine?
Pentru că dacă acceptăm logica în care valoarea umană se măsoară în kilowați și output, atunci următorul pas devine inevitabil: cineva va calcula că anumite vieți costă prea mult.
Iar în acel moment nu mai discutăm despre tehnologie. Discutăm despre cine are dreptul să definească valoarea unui om.
Eu cost aproximativ 2.190.000 de calorii pe an. Sunt o investiție bună? Răspunsul depinde în întregime de cine pune întrebarea și cu ce scop. Dacă mă întreabă un algoritm optimizat pentru eficiență, probabil că nu merit resursele pe care le consum. Dar copilul meu nu gândește în termeni de ROI energetic. Pentru el, eu nu sunt o investiție care trebuie justificată prin productivitate. Sunt tatăl lui. Punct.
Tu cât crezi că ai costat până acum? Și mai important - cine decide dacă ai “meritat” investiția? Scrie-mi.
Sam Altman, CEO-ul OpenAI, acest individ l-aș întreba: el mort cât valorează😂